CSM amână luarea unei decizii în cazul fotografiilor în care Alina Bica apare alături de Elena Udrea

CSM amână luarea unei decizii în cazul fotografiilor în care Alina Bica apare alături de Elena Udrea
Publicat: 14/01/2015, 16:15

Surse din Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) au declarat miercuri, pentru MEDIAFAX, că decizia de amânare a fost luată pentru ca Alinei Bica să i se aducă la cunoștință raportul Inspecției Judiciare și pentru a i se da posibilitatea să își prezinte apărarea.

Inspecția Judiciară a stabilit că fostul șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT), Alina Bica, a încălcat normele Codului deontologic al magistraților, decizia fiind luată după ce au fost analizate fotografiile în care Bica apare alături de Elena Udrea, în vacanță la Paris.

Oficiali din cadrul Inspecției Judiciare au precizat pentru MEDIAFAX că Alina Bica a încălcat normele înscrise în Codul deontologic al judecătorilor și al procurorilor, potrivit căruia magistrații trebuie să se abțină de la orice comportament, act sau manifestare de natură să afecteze încrederea în imparțialitatea lor.

Raportul inspectorilor judiciari a fost analizat, miercuri, de membrii Secției de procurori din CSM, dar s-a amânat luarea unei decizii în acest caz.

Faptul că Alina Bica a încălcat Codul deontologic nu o afectează decât în măsura în care, dacă ar fi achitată în mod definitiv de instanța de judecată, ar trebui să fie evaluată de CSM, ca orice magistrat. Bica este în prezent suspendată din magistratură, fiind arestată într-un dosar de corupție.

Conducerea CSM a sesizat Inspecția Judiciară, în 31 octombrie 2014, pentru a face verificări atât în cazul cererii Alinei Bica, atunci procuror-șef al DIICOT, de apărare a reputației profesionale, cât și raportat la o posibilă încălcare a Codului deontologic al judecătorilor și procurorilor. Sesizarea a fost făcută după ce fotografii cu Elena Udrea, Alina Bica și cu fosta șefă a Companiei Naționale de Investiții Anamaria Topoliceanu au fost difuzate pe un blog intitulat „Joscenzura2014”, aceasta fiind, de altfel, unica postare de pe acest blog. De asemenea, pe blog au fost publicat și facturi din timpul șederii la Paris. După ce presa a preluat imaginile, contul de pe wordpress.com a fost șters.

Bica a cerut CSM să facă, prin Inspecția Judiciară, verificări privind aceste imagini, precizând că nu comentează aspecte ce țin de viața privată, din timpul unui concediu de odihnă. Ulterior, Bica și-a retras cererea.

Elena Udrea declara, în 30 octombrie, după publicarea fotografiilor, că este vorba despre un filaj al serviciilor secrete, precizând că va da în judecată hotelul care a furnizat notele de plată. Udrea preciza că vizita ei la Paris a fost în weekend-ul de Valentine’s Day, în 2014, iar Alina Bica urma să participe la o acțiune la Haga, unde a și plecat ulterior, cu trenul.

În 15 decembrie 2014, Alina Bica a fost trimisă în judecată pentru că, în calitate de reprezentant al Ministerului Justiției la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, împreună cu ceilalți membri ai Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, ar fi aprobat omului de afaceri Gheorghe Stelian, în 2011, despăgubiri pentru un teren de 13 hectare supraevaluat cu peste 62 de milioane de euro.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ciolacu: Dacă cineva a furat voturi la primul tur al alegerilor, ca premier mă voi...
Categoria de pensionari români care vor primi pensii mărite la 2.240 lei, de la 1...
FOTO. Imagini incendiare: așa arată la 63 de ani prima soție a celebrului milionar din...
Mesajul lui Tudor Chirilă pentru votanții lui Călin Georgescu: „Dacă este un candidat antisistem, unde...
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” |...
Surse PSD: Dacă se repetă primul tur al alegerilor prezidențiale, Marcel Ciolacu va candida
Celentano, mesaj-manifest după primul tur prezidențial: „Ne-am întors în Evul Mediu sau la piramide? Alo,...
Fratele lui Pepe, legătură paranormală cu fiul său mort de 17 ani: 'Am reușit să-mi...
Alimentul DE POST care distruge creierul. Vlad Ciurea: „De 10 ani nu am mai mâncat”
Destinații de vacanță "interzise". De ce turiştii nu mai sunt bineveniţi în aceste locuri
VIDEO ”Scoateți capacul! Dați-mi fata înapoi!” Imagini zdrobitoare de la mormântul Andreei Cuciuc! Mama sa...
Ajutor financiar de la stat pentru copiii peste vârsta de 6 ani. Ce condiții trebuie...
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Nemții au testat Dacia Duster III pe Autobahn. Ce viteze a atins SUV-ul de la...
Proteste violente în Georgia după ce guvernul suspendă negocierile cu Uniunea Europeană
Iubire cu năbădăi: FEMEIA care l-a DOMINAT pe regele Carol al II-lea!
Decizie finală pentru Călin Georgescu. Toni Greblă: A rămas definitivă...
Calvarul ia sfârșit pentru aceste zodii. Vor avea un sfârșit de an cum nici n-au...
Ce mașină conduce Elena Lasconi. Ce avere deține candidata care a ajuns în turul doi...
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Ce relație are Andreea Tonciu cu fiica sa, Rebecca? Fosta asistentă TV și-a amintit cea...
A murit ultima divă a Epocii de Aur a cinematografiei mexicane, Silvia Pinal
BANCUL ZILEI. Profesoara către Bulă: -Măi puturosule, cum poţi să dormi la mine la oră?
Viața alături de familie aduce atât beneficii, cât și probleme. Ce arată un studiu?